În cadrul controalelor realizate de către ITM, inspectorii urmăresc modul în care angajatorii respectă legislația în vigoare, raportat, evident, la activitatea specifică angajatorului.
În ceea ce privește activitatea de control în domeniul SSM, aceasta se materializează prin procese verbale de control, procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, procese verbale de sistare parțială sau totală a activității sau de oprire din funcționare a echipamentelor tehnice, după caz, când se constată o stare de pericol de accidentare sau de îmbolnăvire profesională.
Printre cele peste 70 de documente care trebuie să fie prezentate la controlul realizat de inspectorii de muncă se numără certificatul de înregistrare la Registrul Comerțului cu anexele aferente, autorizația de funcționare din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, precum și anumite decizii interne ale firmelor.
Pentru neregulile constatate pe linie de securitate și sănătate în muncă, inspectorii de muncă pot aplica amenzi contravenționale prevăzute de Legea SSM nr. 319/2006 cu modificările și completările ulterioare, art. 39-41.