Protecția muncii (securitatea și sănătatea în muncă) și situațiile de urgență (SU) sunt considerate și tratate, cel puțin deocamdată, ca niște servicii puțin importante, uneori chiar inutile. Importanța lor este clarificată în 2 momente cheie: în cazul unui control al Inspecției Muncii sau în cazul unui accident de muncă.

Este reconfortant pentru un administrator să știe ca în momentul unui control poate apela cu încredere societatea abilitată cu care a semnat un contract.

Dacă în cazul controlului ITM, lucrurile se rezumă, în special, la documentele bine întocmite și la timp, în privința accidentelor de muncă lucrurile sunt mai complicate.

În perioada ianuarie – septembrie 2014 Inspecția Muncii a efectuat 102.403 controale și a sancționat 20.122 angajatori. Au fost aplicate 29.636 amenzi, inclusiv avertismente verbale, și au amenzile cumulate au ajuns la suma 69.220.600 lei. În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 387.000 de lei.

Potrivit unui studiu publicat de ESAW (Statistici Europene privind Accidentele la Locul de Muncă) în 2014, la nivelul Uniunii Europene, România este pe locul doi în ceea ce privește accidentele mortale la locul de muncă cu 3,8 accidente la 100.000 de angajați. Sectoarele de activitate unde angajații au fost cel mai des implicați în accidente sunt construcții (2284) și sectorul agricol (2017).

Datele dovedesc că nicio societate nu este neapărat scutită de evenimente de acest tip. Printre principalele cauze ale accidentelor de muncă ar fi nepurtarea echipamentului de protecție, neacordarea importanței cuvenite riscurilor la locul de muncă, dar și lipsa unei instruiri adecvate.

Reducerea accidentelor de muncă se datoreaza și constientizării pericolelor atât de angajați, cât mai ales de angajator, acesta din urmă alegând să trateze cu mult mai multă responsabilitate acest domeniu.

Un serviciu extern de protecția muncii vă poate oferi un plus de siguranță pentru angajații, dar și pentru compania dumneavoastră fiind pregătită să răspundă nevoilor fiecăruia. Fie că vorbim de asistență în cazul unui accident sau în cazul unui control, fie că vorbim de instruirea angajaților și de întocmirea documentației, Outstand vă stă la dispoziție.

Ai nevoie de consultanta pentru situatii speciale sau accidente de munca?

Cere oferta
©2019 www.outstand.ro All rights reserved
Designed and developed by

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Detalii aici De acord