Ordinul nr. 187/2010 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind apărarea împotriva incendiilor la spaţii pentru comerţ

Ministerul Administraţiei şi Internelor 

În vigoare de la 02 octombrie 2010

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 620 din 02 septembrie 2010. Formă aplicabilă la zi, 15 martie 2024.

În conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările ulterioare, ale art. 3 alin. (1) şi (2) şi art. 11 lit. c) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cu modificările ulterioare, precum şi cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul administraţiei şi internelor emite următorul ordin:

Art. 1. – Se aprobă Dispoziţiile generale privind apărarea împotriva incendiilor la spaţii pentru comerţ, prevăzute în anexa ce face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. – Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.


*
Prezentul ordin a fost adoptat conform procedurii de notificare prevăzute de Directiva 98/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 204 din 21 iulie 1998, cu modificările ulterioare.

Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga

Bucureşti, 19 august 2010.

Nr. 187.

ANEXĂ 


DISPOZIŢII GENERALE
privind apărarea împotriva incendiilor la spaţii pentru comerţ

Distribuie :
Te-ar mai putea interesa și..
Solicită oferta

Completează formularul și te vom contacta în cel mai scurt timp