Guvernul României
În vigoare de la 01 octombrie 2006
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 739 din 30 august 2006. Formă aplicabilă la zi, 15 martie 2024.
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. – Prezenta hotărâre stabileşte cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă, aşa cum este definit la art. 4.
Art. 2. – Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică:
a) mijloacelor de transport utilizate în afara întreprinderii şi/sau unităţii sau locurilor de muncă din interiorul mijloacelor de transport;
b) şantierelor temporare sau mobile;
c) industriilor extractive;
d) vaselor de pescuit;
e) câmpurilor, pădurilor şi altor terenuri care aparţin unei întreprinderi agricole sau forestiere, dar sunt situate în afara ariei clădirilor întreprinderii.
Art. 3. – Prevederile Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 se aplică în totalitate domeniului prevăzut la art. 1, fără a aduce atingere prevederilor mai restrictive şi/sau specifice din prezenta hotărâre.
Art. 4. – În sensul prezentei hotărâri, prin loc de muncă se înţelege locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau a unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii.
Art. 5. – Se consideră că un lucrător lucrează în condiţii de izolare atunci când nu are contact vizual şi comunicare verbală directă cu alţi lucrători, în cele mai multe cazuri pentru o perioadă de timp mai mare de o oră, şi când nu este posibil să i se acorde ajutor imediat în caz de accident sau când se află într-o situaţie critică.
Art. 6. – Locurile de muncă utilizate pentru prima dată după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri trebuie să îndeplinească cerinţele minime de securitate şi sănătate prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 7. – Locurile de muncă aflate deja în folosinţă înainte de data intrării în vigoare a prezentei hotărâri trebuie să îndeplinească cerinţele minime de securitate şi sănătate prevăzute în anexa nr. 2.
CAPITOLUL II
Obligaţii generale
Art. 8. – În scopul asigurării securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, angajatorul trebuie să ia toate măsurile ca:
a) să fie păstrate în permanenţă libere căile de acces ce conduc spre ieşirile de urgenţă şi ieşirile propriu-zise;
b) să fie realizată întreţinerea tehnică a locului de muncă şi a echipamentelor şi dispozitivelor, în special a celor menţionate în anexele nr. 1 şi 2, iar orice neconformităţi constatate şi susceptibile de a afecta securitatea şi sănătatea lucrătorilor să fie corectate cât mai curând posibil;
c) să fie curăţate cu regularitate, pentru a se asigura un nivel de igienă corespunzător locului de muncă, echipamentele şi dispozitivele, în special cele menţionate la pct. 6 din anexa nr. 1 şi la pct. 6 din anexa nr. 2;
d) să fie cu regularitate întreţinute şi verificate echipamentele şi dispozitivele de securitate destinate prevenirii sau eliminării pericolelor, în special cele prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.
Art. 9. – Atunci când locurile de muncă suferă modificări, extinderi şi/sau transformări după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, angajatorul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că aceste modificări, extinderi şi/sau transformări sunt în concordanţă cu cerinţele minime corespunzătoare prevăzute în anexa nr. 1.
CAPITOLUL III
Informarea, consultarea şi participarea lucrătorilor
Art. 10. – Fără a aduce atingere prevederilor art. 16 şi 17 din Legea nr. 319/2006, referitoare la informarea lucrătorilor, lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora trebuie să fie informaţi cu privire la toate măsurile ce trebuie luate în domeniul securităţii şi sănătăţii la locul de muncă.
Art. 11. – Personalul care lucrează în condiţii de izolare trebuie să fie informat cu privire la:
a) manevrarea echipamentului de muncă, starea acestuia (fiabilitate şi accesibilitate);
b) riscurile de accidentare şi modul de acţiune în caz de apariţie a acestora;
c) comportamentul adecvat în cazul producerii unei avarii sau al apariţiei unei situaţii critice;
d) utilizarea echipamentului individual de protecţie;
e) primul ajutor;
f) utilizarea sistemului de supraveghere şi de legătură cu exteriorul.
Art. 12. – Consultarea şi participarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora cu privire la problemele la care se face referire în prezenta hotărâre trebuie să se desfăşoare în conformitate cu prevederile art. 18 şi 19 din Legea nr. 319/2006.
CAPITOLUL IV
Sancţiuni
Art. 13. – Încălcarea prevederilor prezentei hotărâri atrage răspunderea contravenţională, civilă sau penală, potrivit Legii nr. 319/2006.
Art. 14. – Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către inspectorii de muncă din cadrul Inspecţiei Muncii şi de către inspectorii de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice.
CAPITOLUL V
Dispoziţii finale
Art. 15. – Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 16. – Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 octombrie 2006.
*Prezenta hotărâre transpune Directiva 1989/654/CEE privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locuri de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 393/1989.
PRIM-MINISTRU | |
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU |
Contrasemnează: | |
Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, | |
Gheorghe Barbu | |
Ministrul economiei şi comerţului, | |
Codruţ Ioan Şereş | |
Ministrul sănătăţii publice, | |
Gheorghe Eugen Nicolăescu | |
Ministrul mediului şi gospodăririi apelor, | |
Sulfina Barbu | |
p. Ministrul integrării europene, | |
Adrian Ciocănea, | |
secretar de stat |
Bucureşti, 16 august 2006.
Nr. 1.091.
ANEXA Nr. 1
CERINŢE MINIME
de securitate şi sănătate pentru locurile de muncă utilizate
pentru prima dată conform art. 6 din hotărâre
1. Observaţie preliminară
Obligaţiile menţionate în prezenta anexă se aplică ori de câte ori caracteristicile locului de muncă, activitatea, împrejurările sau un risc impun acest lucru.
2. Stabilitate şi rezistenţă
Clădirile care adăpostesc locuri de muncă trebuie să aibă o structură şi o rezistenţă corespunzătoare naturii utilizării lor.
3. Instalaţii electrice
Instalaţiile electrice trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât să nu prezinte un pericol de incendiu sau explozie.
Lucrătorii trebuie să fie protejaţi împotriva riscului de accidentare prin atingere directă şi/sau atingere indirectă.
Proiectarea, construcţia şi alegerea materialului şi dispozitivelor de protecţie trebuie să ţină seama de tensiunea nominală, influenţa condiţiilor externe şi de competenţa lucrătorilor care au acces la părţile componente ale instalaţiei.
4. Căi şi ieşiri de urgenţă
4.1. Căile şi ieşirile de urgenţă trebuie să rămână în permanenţă libere şi să conducă în mod cât mai direct posibil în aer liber sau în spaţii sigure.
4.2. în caz de pericol, trebuie să fie posibilă evacuarea rapidă şi în condiţii cât mai sigure a lucrătorilor de la toate posturile de lucru.
4.3. Numărul, amplasarea şi dimensiunile căilor şi ieşirilor de urgenţă depind de utilizare, de echipament şi de dimensiunile locurilor de muncă, precum şi de numărul maxim de persoane care pot fi prezente.
4.4. Uşile de ieşire în caz de urgenţă trebuie să se deschidă spre exterior.
Uşile de ieşire de urgenţă nu trebuie să fie încuiate sau fixate astfel încât să nu poată fi deschise imediat şi cu uşurinţă de către orice persoană care ar avea nevoie să le utilizeze în caz de urgenţă. Uşile glisante sau turnante nu sunt permise în cazul în care acestea au destinaţia de ieşiri de urgenţă.
4.5. Căile şi ieşirile de urgenţă speciale trebuie semnalizate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă.
Această semnalizare trebuie să fie suficient de rezistentă şi să fie plasată în locurile corespunzătoare.
4.6. Uşile de ieşire de urgenţă nu trebuie să fie încuiate.
Căile şi ieşirile de urgenţă, precum şi căile de circulaţie şi uşile de acces spre acestea trebuie să fie eliberate de orice obstacole, astfel încât să poată fi utilizate în orice moment fără dificultate.
4.7. Căile şi ieşirile de urgenţă care necesită iluminare trebuie prevăzute cu iluminat de siguranţă/urgenţă de intensitate suficientă, în cazul în care se întrerupe alimentarea cu energie electrică.
5. Detectarea şi prevenirea incendiilor
5.1. În funcţie de dimensiunile şi destinaţia clădirilor, de echipamentele pe care acestea le conţin, de proprietăţile fizice şi chimice ale substanţelor prezente şi de numărul maxim potenţial de persoane prezente, locurile de muncă trebuie prevăzute cu dispozitive corespunzătoare pentru stingerea incendiilor şi, dacă este cazul, cu detectoare de incendii şi sisteme de alarmă.
5.2. Dispozitivele neautomatizate de stingere a incendiilor trebuie să fie uşor accesibile şi simplu de manevrat.
Acestea trebuie să fie semnalizate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 971/2006.
Aceste semnalizări trebuie să fie suficient de rezistente şi amplasate în locuri corespunzătoare.
6. Ventilaţia locurilor de muncă în spaţii închise
6.1. La locurile de muncă în spaţii închise trebuie luate măsuri pentru a asigura suficient aer proaspăt, avându-se în vedere metodele de lucru utilizate şi cerinţele fizice impuse lucrătorilor.
În cazul utilizării unui sistem de ventilare forţată, acesta trebuie să fie menţinut în stare de funcţionare.
Orice avarie trebuie semnalizată de un sistem de control, dacă acest lucru este necesar pentru sănătatea lucrătorilor.
6.2. Dacă se utilizează instalaţii de ventilare mecanică sau de aer condiţionat, acestea trebuie să funcţioneze astfel încât să nu creeze disconfort prin expunerea lucrătorilor la curenţi de aer.
Orice depunere sau impuritate ce poate crea un risc imediat pentru sănătatea lucrătorilor prin poluarea atmosferei trebuie eliminată fără întârziere.
7. Temperatura în încăperi
7.1. În timpul programului de lucru, temperatura din încăperile ce cuprind posturi de lucru trebuie să fie adecvată organismului uman, ţinându-se seama de metodele de lucru utilizate şi de cerinţele fizice impuse lucrătorilor.
7.2. Temperatura în camerele de odihnă, în încăperile pentru personalul de serviciu permanent, în grupurile sanitare, în cantine şi în încăperile pentru acordarea primului ajutor trebuie să corespundă destinaţiei specifice a acestor încăperi.
7.3. Ferestrele, luminatoarele şi glasvandurile trebuie să permită evitarea luminii solare excesive la locurile de muncă, în funcţie de natura muncii şi de locul de muncă.
8. Iluminatul natural şi artificial
8.1. În măsura în care este posibil, locurile de muncă trebuie să aibă iluminat natural suficient şi să fie prevăzut un iluminat artificial adecvat pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor.
8.2. Instalaţiile de iluminat din încăperile cu posturi de lucru şi de pe căile de acces şi de circulaţie trebuie amplasate în aşa fel încât să nu existe riscul de accidentare a lucrătorilor ca rezultat al tipului de iluminat montat.
8.3. Locurile de muncă în care lucrătorii sunt în mod deosebit expuşi riscurilor în caz de întrerupere a iluminatului artificial trebuie să fie prevăzute cu iluminat de siguranţă/urgenţă de o intensitate suficientă.
9. Pardoseli, pereţi, plafoane şi acoperişuri ale încăperilor
9.1. Pardoselile locurilor de muncă trebuie să fie lipsite de proeminenţe, de găuri sau de planuri înclinate periculoase şi trebuie să fie fixe, stabile şi nealunecoase.
Încăperile care cuprind posturi de lucru trebuie să fie izolate termic în mod corespunzător, ţinându-se seama de tipul de întreprindere şi de activitatea fizică a lucrătorilor.
9.2. Suprafeţele pardoselilor, pereţilor şi plafoanelor din încăperi trebuie să fie curăţate şi renovate pentru a se obţine condiţii de igienă corespunzătoare.
9.3. Pereţii transparenţi sau translucizi, în special pereţii despărţitori realizaţi integral din sticlă, din încăperi sau din vecinătatea posturilor de lucru şi a căilor de circulaţie trebuie să fie semnalizaţi clar şi construiţi din materiale securizate sau să fie separaţi de aceste posturi de lucru şi căi de circulaţie, pentru a preveni intrarea în contact a lucrătorilor cu pereţii şi rănirea cauzată de spargerea lor în bucăţi.
9.4. Accesul pe acoperişurile construite din materiale cu rezistenţă insuficientă trebuie permis numai dacă există echipamente care să asigure executarea lucrării în condiţii de securitate.
10. Ferestre şi luminatoare
10.1. Lucrătorii trebuie să aibă posibilitatea să deschidă, să închidă, să regleze sau să fixeze ferestrele, luminatoarele şi ventilatoarele în condiţii de securitate. Când sunt deschise, acestea trebuie poziţionate şi fixate astfel încât să nu constituie un pericol pentru lucrători.
10.2. Ferestrele şi luminatoarele trebuie să fie concepute în raport cu echipamentul sau trebuie prevăzute cu dispozitive care să permită curăţarea lor fără riscuri pentru lucrătorii care execută această muncă sau pentru lucrătorii prezenţi în clădire sau în jurul acesteia.
11. Uşi şi porţi
11.1. Poziţia, numărul şi dimensiunile uşilor şi porţilor, precum şi materialele care se folosesc la construcţia acestora sunt determinate de natura şi utilizarea încăperilor sau incintelor.
11.2. Uşile transparente trebuie să fie marcate corespunzător, la înălţimea vederii.
11.3. Uşile şi porţile batante trebuie să fie transparente sau să aibă un panou transparent.
11.4. Dacă suprafeţele transparente sau translucide ale uşilor şi porţilor nu sunt construite dintr-un material securizat şi dacă există pericolul ca lucrătorii să fie răniţi în cazul spargerii unei uşi sau porţi, suprafeţele trebuie să fie protejate împotriva spargerii.
11.5. Uşile glisante trebuie să fie prevăzute cu un sistem de siguranţă care să împiedice ieşirea de pe şine şi căderea lor.
11.6. Uşile şi porţile care se deschid în sus trebuie să fie prevăzute cu un sistem de siguranţă care să împiedice căderea lor.
11.7. Uşile şi porţile situate de-a lungul căilor de salvare trebuie să fie marcate corespunzător.
Trebuie să fie posibilă deschiderea lor din interior în orice moment, fără ajutor special.
Trebuie să fie posibilă deschiderea uşilor atunci când locurile de muncă sunt ocupate.
11.8. În vecinătatea imediată a oricăror porţi destinate în principal circulaţiei vehiculelor trebuie să existe uşi pentru pietoni, cu excepţia cazului în care utilizarea de către pietoni a acestor porţi nu prezintă un pericol; astfel de uşi trebuie să fie marcate clar şi degajate în permanenţă.
11.9. Uşile şi porţile mecanice trebuie să funcţioneze fără să prezinte un risc de accidentare pentru lucrători.
Acestea trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de oprire de urgenţă accesibile şi uşor de identificat şi, dacă nu se deschid automat în cazul întreruperii alimentării cu energie electrică, să poată fi deschise manual.
12. Căile de circulaţie – zone periculoase
12.1. Căile de circulaţie, inclusiv treptele, scările fixe, cheiurile şi rampele de încărcare trebuie să fie amplasate şi dimensionate astfel încât să asigure un acces uşor, sigur şi adecvat pentru pietoni şi vehicule fără a pune în pericol lucrătorii aflaţi în vecinătatea acestor căi de circulaţie.
12.2. Căile utilizate pentru circulaţia pietonală şi/sau pentru transportul intern trebuie să fie dimensionate în concordanţă cu numărul potenţial de utilizatori şi tipul de activitate.
Dacă pe căile de circulaţie sunt utilizate mijloace de transport, trebuie să fie asigurate distanţele minime de securitate pentru pietoni.
12.3. Căile de circulaţie destinate vehiculelor trebuie amplasate astfel încât să existe o distanţă suficientă faţă de uşi, porţi, treceri pentru pietoni, culoare şi scări.
12.4. Atunci când echipamentele din încăperi şi utilizarea acestora impun protecţia lucrătorilor, căile de circulaţie trebuie să fie marcate clar.
12.5. Dacă locurile de muncă includ zone periculoase în care, dată fiind natura activităţii, există riscul căderii lucrătorului sau a unor obiecte, aceste locuri trebuie să fie prevăzute cu dispozitive care să evite pătrunderea lucrătorilor neautorizaţi în aceste zone.
Trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a proteja lucrătorii care sunt autorizaţi să pătrundă în zonele periculoase.
Zonele periculoase trebuie marcate clar.
13. Măsuri specifice pentru scări rulante şi transportoare
Scările rulante şi transportoarele trebuie să funcţioneze în condiţii de securitate.
Acestea trebuie prevăzute cu dispozitive de securitate necesare şi dotate cu dispozitive de oprire de urgenţă accesibile şi uşor de identificat.
14. Cheiuri şi rampe de încărcare
14.1. Cheiurile şi rampele de încărcare trebuie să corespundă dimensiunilor încărcăturilor care se transportă.
14.2. Cheiurile de încărcare trebuie să aibă cel puţin un punct de ieşire.
Dacă este posibil din punct de vedere tehnic, docurile care depăşesc o anumită lungime trebuie să aibă câte un punct de ieşire la fiecare capăt.
14.3. Rampele de încărcare trebuie să fie sigure pentru a preveni căderile lucrătorilor.
15. Dimensiunile încăperilor şi volumul de aer în încăperi – libertatea de mişcare la postul de lucru
15.1. Încăperile de lucru trebuie să aibă o suprafaţă, o înălţime şi un volum de aer suficiente, care să permită lucrătorilor să îşi îndeplinească sarcinile de muncă fără riscuri pentru securitatea, sănătatea sau confortul acestora.
15.2. Dimensiunile zonei neocupate a postului de lucru trebuie să fie calculate astfel încât să permită lucrătorilor să aibă suficientă libertate de mişcare pentru a-şi îndeplini sarcinile de muncă.
Dacă acest lucru nu este posibil din motive specifice postului de lucru, lucrătorul trebuie să aibă suficientă libertate de mişcare în apropierea postului său de lucru.
16. Încăperi pentru odihnă
16.1. Dacă securitatea sau sănătatea lucrătorilor, în special datorită tipului activităţii sau prezenţei unui număr mare de angajaţi, impun acest lucru, lucrătorilor trebuie să li se pună la dispoziţie încăperi pentru odihnă uşor accesibile.
Această prevedere nu se aplică dacă lucrătorii sunt angajaţi în birouri sau în încăperi de lucru similare care oferă posibilităţi echivalente de relaxare în timpul pauzelor.
16.2. Încăperile pentru odihnă trebuie să fie suficient de mari şi prevăzute cu un număr de mese şi scaune cu spătar corespunzător numărului de lucrători.
16.3. În încăperile pentru odihnă trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru protecţia nefumătorilor împotriva disconfortului cauzat de fumul de tutun.
16.4. Dacă orele de lucru sunt cu regularitate şi frecvent întrerupte şi nu există o încăpere pentru odihnă, trebuie să fie asigurate alte încăperi în care lucrătorii să poată sta în timpul unor astfel de întreruperi, ori de câte ori este necesar pentru securitatea sau sănătatea lor.
Trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru protecţia nefumătorilor împotriva disconfortului cauzat de fumul de tutun.
17. Femei gravide şi mame care alăptează
Femeile gravide şi mamele care alăptează trebuie să aibă posibilitatea de a se odihni în poziţie culcat în condiţii corespunzătoare.
18. Instalaţii sanitare
18.1. Vestiare şi dulapuri pentru îmbrăcăminte
18.1.1. Lucrătorilor trebuie să li se pună la dispoziţie vestiare corespunzătoare dacă aceştia trebuie să poarte îmbrăcăminte de lucru specială şi dacă, din motive de sănătate sau de decenţă, nu li se poate cere să se schimbe într-un alt spaţiu.
Vestiarele trebuie să fie uşor accesibile, să aibă o capacitate suficientă şi să fie prevăzute cu scaune.
18.1.2. Vestiarele trebuie să aibă dimensiuni suficiente şi să aibă dotări care să permită fiecărui lucrător să îşi încuie îmbrăcămintea în timpul programului de lucru.
Dacă este cazul (de exemplu, existenţa substanţelor periculoase, umiditate, murdărie), dulapurile pentru îmbrăcămintea de lucru trebuie să fie separate de cele pentru vestimentaţia şi efectele personale.
18.1.3. Trebuie să existe vestiare separate sau o utilizare separată a vestiarelor pentru bărbaţi şi femei.
18.1.4. Dacă vestiarele nu sunt necesare în sensul primului paragraf al pct. 18.1.1, trebuie prevăzut pentru fiecare lucrător un loc în care să îşi ţină îmbrăcămintea personală sub cheie.
18.2. Duşuri şi chiuvete
18.2.1. Trebuie prevăzute pentru lucrători duşuri corespunzătoare şi în număr suficient, dacă acest lucru este impus de natura activităţii sau din motive de sănătate.
Trebuie prevăzute săli de duşuri separate sau o utilizare separată a sălilor de duşuri pentru bărbaţi şi pentru femei.
18.2.2. Sălile de duşuri trebuie să fie suficient de încăpătoare încât să permită fiecărui lucrător să îşi facă toaleta fără să fie deranjat şi în condiţii de igienă corespunzătoare.
Duşurile trebuie prevăzute cu apă curentă rece şi caldă.
18.2.3. Atunci când duşurile nu sunt necesare în sensul primului paragraf al pct. 18.2.1, trebuie să fie prevăzute chiuvete cu apă curentă (şi cu apă caldă, dacă este necesar) adecvate şi în număr suficient şi care să fie amplasate în apropierea posturilor de lucru şi a vestiarelor.
Din motive de decenţă, trebuie să existe chiuvete separate sau să fie asigurată utilizarea separată a acestora pentru bărbaţi şi pentru femei.
18.2.4. Dacă încăperile cu duşuri sau chiuvete sunt separate de vestiare, trebuie să existe o cale uşoară de comunicare între ele.
18.3. Cabine de WC-uri şi chiuvete
În apropierea posturilor de lucru, a încăperilor de odihnă, a vestiarelor şi a sălilor de duşuri sau chiuvete, lucrătorii trebuie să dispună de locuri speciale, dotate cu un număr suficient de WC-uri şi de chiuvete.
Trebuie prevăzute cabine de WC-uri separate pentru bărbaţi şi pentru femei sau utilizarea separată a acestora.
19. Încăperi pentru acordarea primului ajutor
19.1. În funcţie de dimensiunile spaţiilor de lucru, de tipul de activitate desfăşurată şi de frecvenţa accidentelor, trebuie să fie asigurate una sau mai multe încăperi pentru acordarea primului ajutor.
19.2. Încăperile pentru acordarea primului ajutor trebuie echipate cu instalaţii şi dispozitive indispensabile pentru primul ajutor şi trebuie să permită accesul cu brancarde.
Acestea trebuie să fie semnalizate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 971/2006.
19.3. De asemenea, echipamentul de prim ajutor trebuie să fie disponibil în toate locurile unde condiţiile de lucru o cer.
Acest echipament trebuie să fie marcat corespunzător şi să fie uşor accesibil.
20. Lucrători cu dizabilităţi
La organizarea locurilor de muncă trebuie să se ţină seama de lucrătorii cu dizabilităţi, dacă este necesar.
Această prevedere se aplică în special în ceea ce priveşte uşile, căile de comunicaţie, scările, duşurile, chiuvetele, WC-urile şi posturile de lucru utilizate sau ocupate direct de persoanele cu dizabilităţi.
21. Locuri de muncă în aer liber (dispoziţii speciale)
21.1. Posturile de lucru, căile de circulaţie şi alte zone sau instalaţii în aer liber, utilizate sau ocupate de lucrători în cursul activităţii lor, trebuie să fie organizate astfel încât pietonii sau vehiculele să circule în condiţii de securitate.
Prevederile pct. 12, 13 şi 14 se aplică, de asemenea, căilor de circulaţie principale aflate în perimetrul întreprinderii (căi de circulaţie care conduc la posturi de lucru fixe), căilor de circulaţie utilizate pentru întreţinerea curentă şi supravegherea instalaţiilor întreprinderii şi spaţiilor de încărcare. Prevederile pct. 12 se aplică, de asemenea, locurilor de muncă în aer liber.
21.2. Locurile de muncă în aer liber trebuie să fie iluminate corespunzător cu un sistem de iluminat artificial, dacă lumina naturală nu este suficientă.
21.3. Când lucrătorii sunt angajaţi la posturi de lucru în aer liber, astfel de posturi de lucru trebuie să fie amenajate pe cât posibil astfel încât aceştia:
a) să fie protejaţi împotriva condiţiilor meteorologice nefavorabile şi, dacă este necesar, împotriva căderii obiectelor;
b) să nu fie expuşi unui nivel de zgomot dăunător, nici unor influenţe exterioare vătămătoare, cum ar fi gaze, vapori sau praf;
c) să îşi poată părăsi posturile de lucru rapid în eventualitatea vreunui pericol sau să poată primi rapid asistenţă;
d) să nu poată aluneca sau cădea.
22. Locuri de muncă în condiţii de izolare (dispoziţii speciale)
22.1. Angajatorul va numi prin decizie o persoană cu atribuţii concrete care să supravegheze lucrătorii care lucrează în condiţii de izolare.
22.2. Pentru a se putea interveni în timp util în caz de accident sau avarie la locurile de muncă în condiţii de izolare, acestea vor fi dotate cu mijloace tehnice care permit legătura cu persoana care asigură supravegherea:
a) constant automat (centrale de supraveghere, dispozitive de alarmare prin unde radio);
b) periodic automat (radio-telefon, telefon);
c) periodic prin intermediul unei persoane (apeluri telefonice, radio-telefon, cameră de luat vederi şi monitor).
23. Principii ergonomice
23.1. Dimensiunea locului de muncă se realizează în funcţie de particularităţile anatomice, fiziologice, psihologice ale organismului uman, precum şi de dimensiunile şi caracteristicile echipamentului de muncă, ale mobilierului de lucru, de mişcările şi deplasările lucrătorului în timpul activităţii, de distanţele de securitate, de dispozitivele ajutătoare pentru manipularea maselor, ca şi de necesitatea asigurării confortului psihofizic.
23.2. Eliminarea poziţiilor forţate, nenaturale, ale corpului lucrătorului şi asigurarea posibilităţilor de modificare a poziţiei în timpul lucrului se realizează prin amenajarea locului de muncă, prin optimizarea fluxului tehnologic şi prin utilizarea echipamentelor de muncă care respectă prevederile reglementărilor în vigoare.
23.3. Locurile de muncă la care se lucrează în poziţie aşezat se dotează cu scaune concepute corespunzător caracteristicilor antropometrice şi funcţionale ale organismului uman, precum şi activităţii care se desfăşoară, corelându-se înălţimea scaunului cu cea a planului de lucru.
23.4. La locurile de muncă unde se lucrează în poziţie ortostatică trebuie asigurate, de regulă, mijloace pentru aşezarea lucrătorului cel puţin pentru perioade scurte de timp (de exemplu, scaune, bănci).
23.5. Echipamentele de muncă, mesele şi bancurile de lucru trebuie să asigure spaţiu suficient pentru sprijinirea comodă şi stabilă a membrelor inferioare în timpul activităţii, cu posibilitatea mişcării acestora.
23.6. Înălţimea planului de lucru pentru poziţia aşezat sau ortostatică se stabileşte în funcţie de distanţa optimă de vedere, de precizia lucrării, de caracteristicile antropometrice ale lucrătorului şi de mărimea efortului membrelor superioare.
23.7. Pentru evitarea mişcărilor de răsucire şi aplecare ale corpului, precum şi a mişcărilor foarte ample ale braţelor, trebuie luate măsuri de organizare corespunzătoare a fluxului tehnologic, de manipulare corectă a materiilor prime şi a produselor la echipamentele de muncă la care lucrătorul intervine direct.
ANEXA Nr. 2
CERINŢE MINIME
de securitate şi sănătate pentru locurile de muncă aflate deja
în folosinţă, după cum se menţionează în art. 7 din hotărâre
1. Observaţie preliminară
Obligaţiile menţionate în prezenta anexă se aplică ori de câte ori caracteristicile locului de muncă, activitatea, împrejurările sau un risc impun acest lucru.
2. Stabilitate şi rezistenţă
Clădirile care adăpostesc locuri de muncă trebuie să aibă o structură şi o rezistenţă corespunzătoare naturii utilizării lor.
3. Instalaţii electrice
Instalaţiile electrice trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât să nu prezinte pericol de incendiu sau explozie; lucrătorii trebuie să fie protejaţi în mod adecvat împotriva riscului de accidentare prin atingere directă şi/sau atingere indirectă.
Instalaţiile electrice şi dispozitivele de proiecţie trebuie să corespundă tensiunii nominale, condiţiilor exterioare şi competenţei persoanelor care au acces la părţi ale instalaţiei.
4. Căi şi ieşiri de urgenţă
4.1. Căile şi ieşirile de urgenţă trebuie să rămână în permanenţă libere şi să conducă în mod cât mai direct posibil în aer liber sau în spaţii sigure.
4.2. În caz de pericol, trebuie să fie posibilă evacuarea rapidă şi în condiţii cât mai sigure a lucrătorilor de la toate posturile de lucru.
4.3. Trebuie să existe un număr corespunzător de căi de salvare şi ieşiri de urgenţă.
4.4. Uşile de ieşire în caz de urgenţă trebuie să se deschidă spre exterior.
Uşile glisante sau turnante nu sunt permise în cazul în care acestea au destinaţia de ieşiri de urgenţă.
Uşile de ieşire de urgenţă nu trebuie să fie încuiate sau fixate astfel încât să nu poată fi deschise imediat şi cu uşurinţă de către orice lucrător care ar avea nevoie să le utilizeze în caz de urgenţă.
4.5. Căile şi ieşirile de urgenţă speciale trebuie semnalizate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 971/2006.
Această semnalizare trebuie să fie suficient de rezistentă şi să fie amplasată în locurile corespunzătoare.
4.6. Uşile de ieşire de urgenţă nu trebuie să fie încuiate.
Căile şi ieşirile de urgenţă, precum şi căile de circulaţie şi uşile de acces spre acestea trebuie să fie eliberate de orice obstacole, astfel încât să poată fi utilizate în orice moment fără dificultate.
4.7. Căile şi ieşirile de urgenţă care necesită iluminare trebuie prevăzute cu iluminat de siguranţă/urgenţă de intensitate suficientă în cazul în care se întrerupe alimentarea cu energie electrică.
5. Detectarea şi prevenirea incendiilor
5.1. În funcţie de dimensiunile şi destinaţia clădirilor, de echipamentele pe care acestea le conţin, de proprietăţile fizice şi chimice ale substanţelor prezente şi de numărul maxim potenţial de persoane prezente, locurile de muncă trebuie prevăzute cu dispozitive corespunzătoare pentru stingerea incendiilor şi, dacă este necesar, cu detectoare de incendii şi sisteme de alarmă.
5.2. Dispozitivele neautomatizate de stingere a incendiilor trebuie să fie uşor accesibile şi uşor de manevrat.
Acestea trebuie să fie semnalizate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 971/2006.
Aceste semnalizări trebuie să fie suficient de rezistente şi amplasate în locuri corespunzătoare.
6. Ventilaţia locurilor de muncă în spaţii închise
Trebuie luate măsuri pentru a asigura suficient aer proaspăt la locurile de muncă în spaţii închise, avându-se în vedere metodele de lucru utilizate şi cerinţele fizice impuse lucrătorilor.
În cazul utilizării unui sistem de ventilare forţată, acesta trebuie să fie menţinut în stare de funcţionare.
Orice avarie trebuie semnalizată de un sistem de control, dacă acest lucru este necesar pentru sănătatea lucrătorilor.
7. Temperatura în încăperi
7.1. În timpul programului de lucru, temperatura din încăperile ce conţin posturi de lucru trebuie să fie adecvată organismului uman, ţinându-se seama de metodele de lucru utilizate şi de cerinţele fizice impuse lucrătorilor.
7.2. Temperatura în camerele de odihnă, încăperile pentru personalul de serviciu permanent, în încăperile sanitare, în cantine şi în încăperile pentru acordarea primului ajutor trebuie să corespundă destinaţiei specifice a acestor încăperi.
8. Iluminatul natural şi artificial
8.1. În măsura în care este posibil, locurile de muncă trebuie să aibă iluminat natural suficient şi să fie prevăzut un iluminat artificial adecvat pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor.
8.2. Locurile de muncă în care lucrătorii sunt în mod deosebit expuşi riscurilor în caz de defecţiune la iluminatul artificial trebuie să fie prevăzute cu iluminat de siguranţă/urgenţă de intensitate suficientă.
9. Uşi şi porţi
9.1. Uşile transparente trebuie să fie marcate corespunzător, la înălţimea vederii.
9.2. Uşile şi porţile batante trebuie să fie transparente sau să aibă un panou transparent.
10. Zone periculoase
Dacă locurile de muncă includ zone periculoase în care, dată fiind natura activităţii, există riscul căderii lucrătorului sau a unor obiecte, aceste zone trebuie să fie prevăzute, în măsura în care este posibil, cu dispozitive care să evite pătrunderea lucrătorilor neautorizaţi în aceste zone.
Trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a proteja lucrătorii care sunt autorizaţi să pătrundă în zonele periculoase.
Zonele periculoase trebuie marcate clar.
11. Încăperi şi zone pentru odihnă
11.1. Dacă securitatea sau sănătatea lucrătorilor, în special datorită tipului activităţii sau prezenţei unui număr mai mare de angajaţi decât cel prevăzut, impun acest lucru, lucrătorilor trebuie să li se pună la dispoziţie încăperi pentru odihnă uşor accesibile sau zone pentru odihnă corespunzătoare.
Această prevedere nu se aplică dacă lucrătorii sunt angajaţi în birouri sau în încăperi de lucru similare care oferă posibilităţi echivalente de relaxare în timpul pauzelor.
11.2. Încăperile şi zonele pentru odihnă trebuie prevăzute cu mese şi scaune cu spătar.
11.3. În încăperile şi zonele pentru odihnă trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru proiecţia nefumătorilor împotriva disconfortului cauzal de fumul de tutun.
12. Femei gravide şi mame care alăptează
Femeile gravide şi mamele care alăptează trebuie să aibă posibilitatea de a se odihni în poziţie culcat în condiţii corespunzătoare.
13. Instalaţii sanitare
13.1. Vestiare şi dulapuri pentru îmbrăcăminte
13.1.1. Lucrătorilor trebuie să li se pună la dispoziţie vestiare corespunzătoare dacă aceştia trebuie să poarte îmbrăcăminte de lucru specială şi dacă, din motive de sănătate sau de decenţă, nu li se poate cere să se schimbe într-un alt spaţiu.
Vestiarele trebuie să fie uşor accesibile şi să aibă capacitate suficientă.
13.1.2. Vestiarele trebuie să aibă dotări care să permită fiecărui lucrător să îşi încuie îmbrăcămintea personală în timpul programului de lucru.
Dacă este cazul (de exemplu, existenţa substanţelor periculoase, umiditate, murdărie), vestiarele pentru îmbrăcămintea de lucru trebuie să fie separate de vestiarele pentru vestimentaţia şi efectele personale.
13.1.3. Trebuie să existe vestiare separate sau o utilizare separată a vestiarelor pentru bărbaţi şi pentru femei.
13.2. Duşuri, cabine de WC-uri şi chiuvete
13.2.1. Locurile de muncă trebuie dotate astfel încât lucrătorii să aibă în apropierea lor:
– duşuri, dacă natura activităţii lor impune acest lucru;
– locuri speciale prevăzute cu un număr corespunzător de cabine de WC-uri şi chiuvete.
13.2.2. Duşurile şi chiuvetele trebuie prevăzute cu apă curentă rece (şi apă caldă, dacă este necesar).
13.2.3. Trebuie prevăzute duşuri separate sau trebuie asigurată utilizarea separată a duşurilor pentru bărbaţi şi pentru femei.
Trebuie prevăzute cabine de WC-uri separate sau trebuie asigurată utilizarea separată a cabinelor de WC-uri pentru bărbaţi şi pentru femei.
14. Echipamente de prim ajutor
Locurile de muncă trebuie dotate cu echipamente de prim ajutor.
Echipamentele trebuie să fie marcate corespunzător şi să fie uşor accesibile.
15. Lucrători cu dizabilităţi
La organizarea locurilor de muncă trebuie să se ţină seama de lucrătorii cu dizabilităţi, dacă este necesar.
Această prevedere se aplică în special în ceea ce priveşte uşile, căile de comunicaţie, scările, duşurile, chiuvetele, WC-urile şi posturile de lucru utilizate sau ocupate direct de lucrătorii cu dizabilităţi.
16. Circulaţia pietonilor şi vehiculelor
Locurile de muncă în spaţii închise sau în aer liber trebuie organizate astfel încât pietonii şi vehiculele să poată circula în condiţii de securitate.
17. Locuri de muncă în aer liber (dispoziţii speciale)
Când lucrătorii sunt angajaţi la posturi de lucru în aer liber, astfel de posturi de lucru trebuie să fie amenajate pe cât posibil astfel încât aceştia:
a) să fie protejaţi împotriva condiţiilor meteorologice nefavorabile şi, dacă este necesar, împotriva căderii obiectelor;
b) să nu fie expuşi unui nivel de zgomot dăunător, nici unor influenţe exterioare vătămătoare, cum ar fi gaze, vapori sau praf;
c) să îşi poată părăsi posturile de lucru rapid în eventualitatea unui pericol sau să poată primi rapid asistenţă;
d) să nu poată aluneca sau cădea.
18. Locuri de muncă în condiţii de izolare (dispoziţii speciale)
18.1. Angajatorul va numi prin decizie o persoană cu atribuţii concrete care să supravegheze lucrătorii care lucrează în condiţii de izolare.
18.2. Pentru a se putea interveni în timp util în caz de accident sau avarie la locurile de muncă în condiţii de izolare, acestea vor fi dotate cu mijloace tehnice care permit legătura cu persoana care asigură supravegherea:
a) constant automat (centrale de supraveghere, dispozitive de alarmare prin unde radio);
b) periodic automat (radio-telefon, telefon);
c) periodic prin intermediul unei persoane (apeluri telefonice, radio-telefon, cameră de luat vederi şi monitor).
19. Principii ergonomice
19.1. Dimensionarea locului de muncă se realizează în funcţie de particularităţile anatomice, fiziologice, psihologice ale organismului uman, precum şi de dimensiunile şi caracteristicile echipamentului de muncă, ale mobilierului de lucru, de mişcările şi deplasările lucrătorului în timpul activităţii, de distanţele de securitate, de dispozitivele ajutătoare pentru manipularea maselor, ca şi de necesitatea asigurării confortului psihofizic.
19.2. Eliminarea poziţiilor forţate, nenaturale, ale corpului lucrătorului şi asigurarea posibilităţilor de modificare a poziţiei în timpul lucrului se realizează prin amenajarea locului de muncă, prin optimizarea fluxului tehnologic şi prin utilizarea echipamentelor de muncă care respectă prevederile reglementărilor în vigoare.
19.3. Locurile de muncă la care se lucrează în poziţie aşezat se dotează cu scaune concepute corespunzător caracteristicilor antropometrice şi funcţionale ale organismului uman, precum şi activităţii care se desfăşoară, corelându-se înălţimea scaunului cu cea a planului de lucru.
19.4. La locurile de muncă unde se lucrează în poziţie ortostatică trebuie asigurate, de regulă, mijloace pentru aşezarea lucrătorului cel puţin pentru perioade scurte de timp (de exemplu, scaune, bănci).
19.5. Echipamentele de muncă, mesele şi bancurile de lucru trebuie să asigure spaţiu suficient pentru sprijinirea comodă şi stabilă a membrelor inferioare în timpul activităţii, cu posibilitatea mişcării acestora.
19.6. Înălţimea planului de lucru pentru poziţia aşezat sau ortostatică se stabileşte în funcţie de distanţa optimă de vedere, de precizia lucrării, de caracteristicile antropometrice ale lucrătorului şi de mărimea efortului membrelor superioare.
19.7. Pentru evitarea mişcărilor de răsucire şi aplecare ale corpului, precum şi a mişcărilor foarte ample ale braţelor, trebuie luate măsuri de organizare corespunzătoare a fluxului tehnologic, de manipulare corectă a materiilor prime şi a produselor la echipamentele de muncă la care lucrătorul intervine direct.